Deprecated: Funcția wp_get_loading_attr_default este considerată învechită începând cu versiunea 6.3.0. Folosește în locul ei wp_get_loading_optimization_attributes(). in /home/cpresa/public_html/wp-includes/functions.php on line 6031

Cartea care te poartă într-o călătorie fascinantă în mintea celor mai mari investitori ai lumii: Mai bogat, mai înțelept, mai fericit

În era noastră, când totul se întâmplă într-un ritm trepidant, iar schimbările economice apar tot mai rapid, educația financiară devine din ce în ce mai necesară. Cărțile din sfera aceasta reprezintă un instrument indispensabil în dezvoltarea personală și profesională a oamenilor, oferindu-ne cunoștințe importante și abilități practice pentru a naviga în această lume financiară complexă. Cartea Mai bogat, mai înțelept, mai fericit: Cum câștigă cei mai mari investitori ai lumii pe piețele financiare și în viață, de William Green, oferă o privire aprofundată asupra strategiilor și filosofiilor de viață ale unora dintre cei mai remarcabili investitori ai lumii. William Green, autorul cărții, un jurnalist de renume cu o vastă experiență în domeniul financiar, a intervievat peste 40 de investitori de elită, dezvăluind nu doar secretele investițiilor lor, ci și lecțiile prețioase pe care le-au învățat în viața de zi cu zi.

Autorul dezvăluie aspecte mai puțin cunoscute ale vieții și carierei acestor titani financiari, oferind cititorilor o perspectivă unică asupra modului în care aceștia și-au gestionat nu doar portofoliile, ci și aspectele personale ale vieții. Cartea explorează teme precum gestionarea timpului, crearea unui mediu propice pentru reflecție, selectarea relațiilor interumane, evitarea prejudecăților, gestionarea stresului și a problemelor, precum și modul în care acești investitori remarcabili își cheltuiesc și își donează averile pentru a-și construi o viață plină de sens.

Pe parcursul cărții, cititorii vor descoperi povești fascinante despre personalități precum Charlie Munger, Mohnish Pabrai, Sir John Templeton, Howard Marks, Jean-Marie Eveillard, Bill Miller, Laura Geritz sau Joel Greenblatt. Aceste relatări aduc în prim-plan nu doar succesele financiare, ci și detaliile care stau în spatele lor, oferind inspirație și provocări pentru o viață mai împlinită și mai fericită.

William Green, cu o bogată carieră în jurnalism și colaborări cu publicații precum The New Yorker, Time, Fortune și Forbes, aduce prin intermediul acestei cărți o perspectivă autentică și bine documentată. El a lucrat îndeaproape cu personalități precum Guy Spier și a contribuit la volume notabile în domeniul investițiilor.

Mai bogat, mai înțelept, mai fericit este împărțită în opt capitole, fiecare aducând în prim-plan un alt aspect al vieții și al strategiilor investiționale ale acestor mentori financiari, și reprezintă o lectură obligatorie pentru toți cei interesați să înțeleagă nu doar secretele financiare ale investitorilor de succes, ci și modul în care aceștia își construiesc viața în afara piețelor financiare.

ap! (ACT și Politon) crede în dezvoltarea continuă și aduce cititorilor români titluri care acoperă o gamă variată de subiecte din sfere precum dezvoltare personală și profesională, antreprenoriat, spiritualitate și wellbeing, oferind iubitorilor de carte posibilitatea de a citi sau a asculta cărți, de a le folosi pe post de profesori sau sfătuitori și de a transforma clipele de relaxare într-un timp calitativ.

ap! (ACT și Politon) este unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața de carte din România. Specializată în nonficțiune de calitate, editura a adus pe piața locală o serie de autori care au făcut furori în toată lumea, precum Tim Ferriss, Robin Sharma, Tony Robbins, Wayne Dyer, Steve Harvey, Gino Wickman și mulți alții. Totodată, ap! (ACT și Politon) este editura românească sub egida căreia au fost publicate cele mai multe audiobookuri la nivel local. Lansată în 2014, editura a adus în România peste 200 de titluri în format audiobook, multe dintre acestea fiind bestsellere care au făcut înconjurul lumii și au schimbat mii de vieți.

ap! (ACT și Politon) crede în dezvoltarea continuă și aduce cititorilor români titluri care acoperă o gamă variată de subiecte din sfere precum dezvoltarea personală și profesională, business, antreprenoriat, spiritualitate sau wellbeing. Titlurile editurii se regăsesc atât în format clasic, cât și sub formă de eBook, MP3 sau audiobook, astfel încât cititorii să se poată bucura de lectură în orice moment al vieții lor.

Lasă un comentariu