Într-o lume în care imaginea personală are un rol atât de important, aspectul fizic poate deveni uneori o cauză de disconfort și lipsă de încredere în sine. Acestea pot apărea și atunci când te confrunți cu o linie a maxilarului mai puțin definită sau chiar cu o bărbie dublă. Pentru a-ți veni în ajutor, vom detalia în cele ce urmează de ce apare gușa și ce poți face pentru a scăpa de ea!
Cauzele apariției bărbiei duble
Bărbia dublă, sau gușa, este o acumulare de grăsime care poate influența semnificativ aspectul profilului tău. Deși nu este o afecțiune gravă din punct de vedere medical, aceasta poate provoca disconfort estetic și, uneori, poate fi asociată cu anumite probleme de sănătate. Iată care sunt principalii factori care duc la apariția bărbiei duble:
- excesul de greutate – o creștere semnificativă în greutate sau chiar obezitatea pot contribui la formarea bărbiei duble. Grăsimea corporală se acumulează nu doar în jurul taliei și al șoldurilor, ci și la nivelul feței și al gâtului. Acest surplus de țesut adipos poate duce la un aspect rotunjit pe care nu ți-l dorești;
- factorii genetici – predispoziția genetică joacă, de asemenea, un rol important. Unii oameni moștenesc trăsături fizice care îi fac mai predispuși la acumularea de grăsime sub bărbie, chiar și în cazul unei greutăți normale;
- scăderea tonusului muscular – odată cu înaintarea în vârstă, mușchii faciali își pierd din tonus, iar pielea își reduce elasticitatea. Acest lucru poate conferi un aspect lax, de bărbiei dublă;
- postura incorectă – o poziție corporală cu capul înclinat în jos poate duce la formarea unei linii de contur neclare la nivelul gâtului și al bărbiei;
- anumite afecțiuni medicale – uneori, bărbia dublă poate fi un simptom al unor afecțiuni medicale, cum ar fi hipotiroidismul sau boala Cushing. În aceste cazuri, este important să consulți un medic pentru diagnostic și tratament [1].
Cum poți scăpa de bărbia dublă?
Dacă te confrunți cu un aspect mai puțin conturat al zonei gâtului, cu siguranță te-ai întrebat cum scapi de gușă. Există o serie de măsuri pe care le poți lua în acest sens. Principalele variante includ:
O dietă sănătoasă și exerciții fizice regulate
Adoptarea unei diete echilibrate și bogate în nutrienți este esențială pentru a combate excesul de greutate, una dintre cele mai comune cauze ale bărbiei duble. Reducerea aportului caloric și consumul de fructe, legume și proteine slabe te vor ajuta să pierzi grăsimea corporală în mod sănătos, inclusiv cea din zona gâtului.
De asemenea, este recomandat să incorporezi în rutina ta zilnică exerciții cardio și de forță. Exercițiile cardio te ajută să arzi calorii și să reduci țesutul adipos, în timp ce antrenamentele de forță tonifiază mușchii faciali și ai gâtului, contribuind la un aspect mai bine definit al maxilarului. Poți încerca și yoga pentru a-ți îmbunătăți postura și pentru a căpăta un aspect mai tonifiat [2].
Liposucția
Această procedură minim invazivă implică îndepărtarea grăsimii localizate din zona gâtului și a bărbiei prin intermediul unor canule fine. Liposucția este o opțiune eficientă pentru persoanele cu depozite adipoase semnificative la nivelul bărbiei, dar nu este neapărat cea mai bună variantă în cazul persoanelor cu pielea lăsată sau lipsită de elasticitate [1].
Operația de lifting
O procedură chirurgicală mai complexă, ce implică îndepărtarea pielii lăsate de la nivelul gâtului și al bărbiei, urmată de repoziționarea și tonifierea pielii rămase, este liftingul. Această intervenție este, de regulă, o opțiune potrivită pentru persoanele un procent semnificativ de piele lăsată și lipsită de elasticitate. În general, această intervenție este mai costisitoare decât liposucția și implică o perioadă de recuperare mai lungă [1].
Decizia de a opta pentru o abordare naturală sau chirurgicală depinde de o serie de factori, precum gradul de severitate, starea generală de sănătate și preferințele personale. Pentru o evaluare individuală și recomandări personalizate, este indicat să consulți un medic estetician cu experiență!
După cum vezi, bărbia dublă sau gușa poate apărea din diverse motive, însă există modalități eficiente de a o reduce sau chiar de a o elimina. Pentru a-ți crește încrederea în sine și a te bucura de un profil armonios, apelează cu încredere la un medic cu experiență în tratarea acestei probleme!
Surse de informare:
[1] Felton, Amber. „How to Get Rid of a Double Chin.” WebMD, WebMD, 30 Jan. 2023, www.webmd.com/beauty/how-to-get-rid-of-a-double-chin. Accesat în data de 10 Mai 2024.
[2] McDermott, Annette. „How Can I Get Rid of My Double Chin?” Healthline, Healthline Media, 21 Nov. 2016, www.healthline.com/health/how-to-get-rid-of-double-chin. Accesat în data de 10 Mai 2024.
Dr. med. Priv. Mihai Chertif M.D.
Chirurgie plastica si estetica
Administrator Clinica Cosmedica Baia Mare
www.cosmedica.ro