Ești pasionat/ă de vinuri și îți dorești să afli cât mai multe lucruri despre modul de preparare și tehnicile de cultivare? Ei bine, România se mândrește cu numeroase podgorii și culturi de viță-de-vie. Vinuri Dealu Mare oferite de crama Zorești se numără printre variantele pe care merită să le încerci, tocmai datorită pasiunii cu care sunt definitivate toate activitățile. Poziționată la granița dintre județele Prahova și Buzău, zona impresionează și prin istoria bogată și poveștile inedite care gravitează în jurul cramelor. Tocmai de aceea, vinurile create poartă parfumul impresionant al vremurilor de demult.
Iată câteva lucruri interesante pe care sigur nu le știai despre podgoria Dealu Mare:
– Se află pe aceeași latitudine cu Bordeaux, un oraș din sud-vestul Franței, faimos pentru soiurile de vin inconfundabile. Astfel, dispune de un climat mediteraneean, propice pentru creșterea armonioasă a viței-de-vie. Feteasca Neagră este una dintre opțiunile celebre, tocmai datorită gustului intens de fructe de pădure și nuanței de roșu închis. Pinot Noir și Merlot se află, de asemena, pe lista vinurilor cu o tradiție inedită în spate. Cu ajutorul lor, vei experimenta un mix de senzații. Aromele puternice și acide îți vor testa limitele, iar notele catifelate și parfumate îți vor oferi un moment de respiro. Tot aici vei găsi și vinuri albe precum Riesling Italian, Sauvignon Blanc sau Fetească Regală. Asemenea soiuri impresionează prin gustul proaspăt și echilibrat.
– Domeniul deține aproximativ 500 de hectare de viță-de-vie, ceea ce înseamnă multă muncă și răbdare. Însă, specialiștii în domeniu au învățat cum să definitiveze rezultate de excepție, indiferent de situație. Fiecare cramă are propriile tehnici de lucru, însă se ghidează după același principiu: calitatea dictează aromele impresionante. Crama Zorești, spre exemplu, dă dovadă de profesionalism, funcționalitate și inovație. Aici poți găsi o gamă diversificată de vinuri roșii, albe sau roze. Tocmai de aceea, vei găsi imediat varianta care ți se potrivește. Specialitățile care te vor impresiona din prima sunt: vin alb Basileus Riesling Italian sec, vin roșu Fetească Neagră sau vin roze domeniul Zorești.De asemenea, personalul utilizează toate resursele necesare pentru a obține texturi care să surprindă, indiferent de situație. Din 2006, procesul de fabricație a fost adaptat în funcție de standardele europene în vigoare.
– Conacele din zonă impresionează prin arhitectura interesantă și mai ales poveștile pe care le poartă. La Conacul Matac vei simți cu siguranță un mix de energii și emoții. A fost vizitat în anul 1969 de Richard Nixon, al 37-lea președinte SUA. Tot aici s-au filmat două pelicule românești faimoase și anume „Colierul de turcoaze“ şi „Secretul lui Bachus“. Fix lângă conac se află o reproducere a unei crame din 1777. Atmosfera vintage te va duce imediat cu gândul la obiceiurile străvechi și legendele fermecătoare transmise din generație în generație.
Podgoria Dealu Mare este recunoscută pentru vinurile aromate, poveștile inedite și multitudinea de crame. Una dintre opțiunile indicate este crama Zorești care îți oferă numeroase alternative, de la vin alb Dealu Mare până la vin de masă.
Ieși din tipare și alege întotdeauna alternativele care impresionează prin calitate și atenție la detalii!
Crama Zoreşti – Dealu Mare
Com. Vernești, Jud. Buzău
www.zoresti.ro; www.vinurizoresti.ro