Pizza napoletană are gustul simplu al lucrurilor bine făcute. Are o poveste clară, o rețetă precisă și o comunitate care a luptat ani de zile ca acest preparat să fie recunoscut la nivel internațional. Nu e vorba doar de un fel de mâncare. Ci de un întreg ritual păstrat din generație în generație, în inima orașului Napoli.
Mulți au auzit că pizza napoletană a fost inclusă în patrimoniul UNESCO. Mai puțini știu însă ce înseamnă acest lucru, cum s-a ajuns acolo și ce impact a avut această recunoaștere.
Ce înseamnă includerea în patrimoniul UNESCO?
Patrimoniul imaterial UNESCO se referă la tradiții, ritualuri, practici sau meșteșuguri care reflectă identitatea unui grup sau a unei comunități. Nu e vorba despre clădiri sau monumente, ci despre cultură vie.
În cazul pizzei napoletane, UNESCO nu a recunoscut doar produsul final. A validat arta preparării, gesturile pizzarilor, felul în care aluatul e întins cu mâna, ordinea ingredientelor, dar și relația strânsă dintre comunitatea locală și acest preparat.
Este, practic, o distincție care protejează un mod de a face lucrurile, nu doar rezultatul de pe farfurie.
Cine a inițiat procesul și de ce?
Demersul a pornit chiar din Napoli. Mai exact, din partea asociațiilor de pizzari care simțeau că tradiția lor e pusă în pericol. Pe de o parte, globalizarea aducea forme tot mai comerciale ale pizzei. Pe de altă parte, restaurantele autentice erau înlocuite tot mai des cu lanțuri internaționale, care ignorau total tradiția napoletană.
Așa s-a format un front comun. Au fost adunate peste două milioane de semnături în susținerea candidaturii. Autoritățile locale și Ministerul Culturii din Italia au susținut demersul, iar dosarul a fost depus oficial la UNESCO.
Ce a conținut dosarul depus?
Dosarul n-a fost doar o prezentare a unei rețete. A inclus filmări din pizzerii autentice, interviuri cu pizzari cu zeci de ani de experiență, explicații despre originile acestei tradiții și documente care demonstrează continuitatea ei.
S-au subliniat tehnicile de preparare, relația dintre ucenici și maeștri pizzari, dar și dimensiunea socială: pizza ca simbol de identitate locală, ca aliment popular și ca expresie culturală a orașului Napoli.
Toate aceste argumente au contribuit la recunoașterea oficială.
Când a fost aprobată recunoașterea?
Pe 7 decembrie 2017, în cadrul unei reuniuni UNESCO în Coreea de Sud, arta preparării pizzei napoletane a fost declarată patrimoniu cultural imaterial al umanității.
Reacția din Italia a fost una emoționantă. În Napoli, oamenii au ieșit în stradă, au aplaudat, au organizat evenimente dedicate și au oferit pizza gratuită trecătorilor. Nu a fost doar o recunoaștere internațională, ci o victorie personală pentru o comunitate care și-a apărat valorile.
De ce pizza napoletană și nu alt tip de pizza?
Pentru că pizza napoletană are un set clar de reguli care nu s-au schimbat de-a lungul timpului. Este un produs bine definit, care nu a fost diluat sau adaptat excesiv.
Printre caracteristicile definitorii se numără:
- Aluatul dospit lent, fără adaosuri artificiale.
- Coacerea în cuptor cu lemne, la temperaturi foarte mari, pentru maximum 90 de secunde.
- Utilizarea ingredientelor locale: mozzarella di bufala, roșii San Marzano, făină 00.
- Dimensiunile și grosimea blatului, care trebuie respectate strict.
- Mișcările pizzarului, transmise din tată-n fiu.
Această consistență în timp a fost una dintre cheile succesului. Asta a convins comisia UNESCO că nu e vorba despre o modă, ci despre o tradiție autentică.
Ce impact a avut recunoașterea?
Pe plan local, a fost o revalidare a meseriei de pizzar. Cei care activează în domeniu au început să fie priviți cu mai mult respect. Școlile de pizza napoletană au câștigat încredere, iar restaurantele tradiționale au primit mai mulți clienți, inclusiv din afara Italiei.
La nivel global, a crescut interesul pentru acest stil de pizza. Tot mai mulți pizzari din lume au început să urmeze regulile napoletane, să participe la cursuri și să învețe de la maeștrii din Napoli.
Inclusiv în România, restaurante precum Napoli Centrale din Florești s-au inspirat din această tradiție și o respectă cu seriozitate. Rețetele, metodele de coacere și ingredientele respectă standardele fixate la Napoli, iar rezultatul se vede în fiecare porție.
Ce înseamnă „a face pizza napoletană” cu adevărat?
Pentru a înțelege pe deplin importanța acestui preparat, trebuie să mergi dincolo de imaginea unei simple mâncăruri. A face pizza napoletană înseamnă să urmezi un ritual.
Fiecare mișcare are o logică. Fiecare ingredient are o poveste. Chiar și ordinea în care e pusă mozzarella sau felul în care e întins aluatul are o semnificație.
Totul pornește de la respectul față de tradiție. Apoi vine precizia. Nu e loc pentru improvizații sau pentru shortcut-uri. Și nu e vorba de rigiditate, ci de respect.
De ce era important să fie protejată această tradiție?
În lipsa unei protecții, pizza napoletană risca să fie „copiată” în mod superficial, distorsionată și folosită în scopuri comerciale fără a mai păstra nimic din autenticitatea ei.
Recunoașterea UNESCO oferă o formă de garanție. Nu doar pentru pizzari, ci și pentru consumatori. Când vezi un local care spune că face pizza napoletană, ai un punct de referință clar.
De aceea, restaurantele care respectă standardele, cum e Napoli Centrale, devin repere pentru cei care caută autenticitate. Pentru cei care știu că o pizza adevărată nu e definită doar de gust, ci și de respectul față de o istorie lungă.
Ce urmează pentru pizza napoletană?
Recunoașterea UNESCO nu a fost punctul final, ci un nou început. De atunci, comunitatea pizzarilor din Napoli a devenit și mai unită. Se organizează competiții internaționale, se deschid școli specializate, iar tradiția se transmite mai departe, în mod organizat.
Tot mai mulți pizzari tineri aleg să învețe tehnica tradițională, să călătorească în Napoli și să obțină certificări. Este o meserie care capătă din nou greutate, exact așa cum merită.
Cum recunoști o pizzerie autentică?
Există câteva semne clare:
- Aluatul are marginile înalte, cu bule mari de aer, semn că a fost dospit corect.
- Pizza se coace într-un cuptor cu lemne, deschis, la vedere.
- Toppingurile sunt simple, fără adaosuri inutile.
- Atmosfera respectă spiritul napoletan: seriozitate în bucătărie, relaxare la masă.
Dacă ajungi într-un loc unde toate aceste lucruri sunt prezente, probabil ai nimerit într-un restaurant unde tradiția e luată în serios. Așa cum se întâmplă la pizzeria Napoli Centrale, unde fiecare detaliu contează.
About the Author
