O saltea pare doar un acccesoriu banal, de care ne bucurăm cu toții. Astăzi, chiar și cei mai săraci oameni dorm pe saltele confortabile. Întreabă-te, însă, pe ce dormeau oamenii acum 500 de ani, sau acum 5000 de ani. Salteaua, în forma ei actuală, e o invenție relativ recentă. În spate stă o istorie lungă, complicată și de cele mai multe ori, deloc confortabilă.
Primele forme de saltele
Paleolitic
Cele mai vechi urme de „saltele” descoperite până acum au fost datate în jurul anului 77.000 î.Hr. În Africa de Sud, în peștera Sibudu, arheologii au găsit resturi de ierburi așezate în straturi, peste care oamenii dormeau. Erau plante alese pentru moliciune și pentru proprietățile lor de respingere a insectelor.
Compoziția era rudimentară:
- straturi de iarbă uscată;
- frunze aromatice (precum Cryptocarya woodii, cu efecte repelente);
- resturi de cenușă presărată între straturi, pentru a alunga paraziții.
Saltelele de atunci nu erau individuale. Erau mari, comune, folosite de grupuri întregi. Nu exista intimitate. Doar o zonă uscată unde puteai să dormi fără să fii mușcat de insecte sau să îngheți de frig.
Neolitic și Epoca Bronzului
Odată cu sedentarizarea, oamenii au început să construiască locuințe mai stabile. Odată cu ele, a apărut și nevoia de a ridica locul de dormit de la sol. Asta însemna mai mult confort și protecție împotriva rozătoarelor.
În zonele nordice, oamenii foloseau mușchi, blănuri și piei de animale, uneori chiar și saci de paie. Structura era simplă: o platformă din lemn, peste care se puneau materialele moi.
Antichitatea
Egiptul antic
Faraonii nu dormeau pe paie. Saltelele din Egiptul antic erau confecționate cu grijă, folosind fibre de palmier țesute sau lână. Oamenii bogați aveau rame de pat din lemn sau chiar metal. Dormeau pe saltele umplute cu lână, pene sau papirus.
Existau diferențe sociale clare:
- cei săraci dormeau pe rogojini simple;
- cei bogați aveau paturi ridicate, saltele căptușite și chiar perne brodate.
Tot în Egipt apare și conceptul de pat înclinat, folosit pentru ventilație și pentru a păstra corpul mai curat în timpul somnului.
Grecia și Roma
Grecii antici foloseau „kline” – o combinație între canapea și pat. Salteaua era din paie sau lână, pusă pe un cadru din lemn sculptat. În Roma antică, saltelele devin mai sofisticate. Se foloseau saci de stofă umpluți cu:
- pene de gâscă;
- lână;
- paie;
- fân.
Aveau deja perne, lenjerii fine, draperii. Unii romani aveau saltele diferite pentru anotimpuri. Vara – umplute cu fân. Iarna – cu lână.
Evul Mediu
După căderea Imperiului Roman, confortul a regresat. În majoritatea caselor, oamenii dormeau pe paie așezate direct pe podea sau pe niște platforme rudimentare din lemn.
Cei privilegiați aveau paturi mari, cu baldachin, saltele umplute cu pene sau lână. Aceste saltele nu erau tocmai comode. Se deformau repede. Nu existau sisteme de susținere sau arcuri. Doar saci mari de pânză, umpluți cu orice material moale disponibil.
Un obicei răspândit era să se scoată salteaua afară, la soare, pentru aerisire. În lipsa igienei moderne, era o măsură obligatorie pentru a reduce mirosurile și păduchii.
Renaștere și Epoca Modernă Timpurie
Odată cu dezvoltarea comerțului și apariția textilelor de calitate, saltelele devin mai variate. Se folosesc stofe mai fine pentru husă și umpluturi mai dense.
Materialele folosite:
- lână de oaie (pentru elasticitate);
- păr de cal (pentru ventilație);
- pene (pentru moliciune);
- fân sau paie (în variantele ieftine).
Apar și cadrele de pat din metal, dar erau scumpe. Încă nu existau standarde de dimensiune. Saltelele erau confecționate la comandă. Unele aveau chiar sistem de sfori tensionate care susțineau salteaua. Acesta trebuia strâns periodic – de aici și expresia englezească „sleep tight”.
Secolul al XIX-lea
Apar primele saltele cu arcuri.
În 1871, Heinrich Westphal din Germania a patentat salteaua cu arcuri. Nu a avut succes imediat. Oamenii erau obișnuiți cu penele și lâna. În plus, primele modele erau rigide și scumpe. Dar tehnologia a evoluat rapid.
Avantajele arcurilor:
- distribuție mai bună a greutății;
- durabilitate crescută;
- ventilație îmbunătățită.
În paralel, apar și saltelele din bumbac, care devin populare în America. Erau mai ieftine și mai igienice. Încep să se standardizeze dimensiunile: twin, full, queen, king.
Secolul XX
Industria saltelelor explodează. Inovațiile apar constant. Apar materialele sintetice, iar producția se mecanizează.
Perioada interbelică
Se fabricau saltele cu arcuri interne, acoperite cu spumă sau fibre textile. Multe erau fabricate manual. În paralel, apar paturile pliabile, utile în apartamentele mici.
După 1950
Se dezvoltă spumele poliuretanice. Se lansează conceptul de saltele ergonomice. În 1966, NASA creează spuma cu memorie (memory foam) pentru scaunele astronauților. Peste ani, aceasta ajunge și în dormitoare.
Materialele devin tot mai variate:
- latex natural sau sintetic;
- spumă cu memorie;
- arcuri împachetate individual;
- spumă rece (HR).
Se face trecerea de la saltelele foarte moi la cele ortopedice. Apare conștientizarea posturii și a influenței saltelei asupra sănătății coloanei.
Ce înseamnă confortul modern
Astăzi ai zeci de variante. Saltea din latex, cu arcuri, cu spumă, hibrid. Totul în funcție de greutate, poziția de somn, afecțiuni ale coloanei, grad de rigiditate. S-au conturat câteva criterii clare:
- densitatea spumei (ideal între 30-40 kg/m³ pentru durabilitate);
- tipul de suport (arcuri sau spumă);
- înălțimea saltelei (între 20-30 cm, în funcție de greutatea corpului).
Un pat modern include, în general, o saltea de minim 20 cm grosime, cu mai multe straturi – fiecare cu rolul lui. Stratul superior – pentru confort. Cel de mijloc – pentru susținere. Baza – pentru stabilitate.
Dormitul în alte culturi
Asia
Japonezii dorm pe futon – o saltea subțire care se rulează ziua. Se pune direct pe tatami, o podea rigidă din paie de orez. Conceptul pune accent pe simplitate și spațiu.
În Coreea se folosește o versiune similară – yo. Aceste saltele sunt aerisite zilnic și oferă un suport dur.
Orientul Mijlociu
În multe zone, inclusiv în Persia antică, se foloseau saltele joase, aproape de podea, umplute cu vată sau bumbac. Pernele decorative erau la fel de importante ca salteaua în sine.
Africa și America de Sud
În regiunile rurale, oamenii dormeau pe rogojini, blănuri, saci de paie sau chiar direct pe pământ. În zonele mai dezvoltate, s-au adaptat modelele europene, dar materialele locale rămâneau predominante – fibre naturale, bumbac, sisal.
Calitatea somnului influențează direct sănătatea. O saltea bună susține corpul fără să creeze puncte de presiune. O saltea proastă agravează problemele de coloană, reduce calitatea somnului și crește riscul de oboseală cronică.
Viitorul merge spre personalizare. Fiecare saltea e concepută după profilul tău de somn. Poate fi diferită pentru fiecare parte a patului. Poate învăța din obiceiurile tale. Cu siguranță, dormim mult mai bine decât strămoșii noștri.
About the Author
